Despre evenimentele din decembrie 1989 s-au scris vrafuri de cărți și comentarii, s-au făcut zeci de emisiuni TV. Dar acele evenimente au fost doar episodul final al unor evoluții premergătoare de-a lungul anilor ‘80. Ele s-au accelerat și acutizat odată cu începutul anului 1989 atât în România, cât și împrejurul ei. “1989 Un Timp Sărit din Calendar” reunește pentru prima oară aceste evenimente într-un film documentar – din ianuarie până în decembrie. Filmul este realizat integral din imagini de arhivă.
Unele imagini sunt prezentate în premieră, cum ar fi cele cu Petre Mihai Băcanu filmat de Securitate în detenție, cu camera ascunsă. Sau imagini din epocă, filmate clandestin, cu disidenții Gabriel Andreescu și Dan Petrescu. Cu un titlu inspirat dintr-o baladă a lui Dan Deșliu, “1989 Un Timp Sărit din Calendar” este o recuperare necesară de calendar istoric.
De-a lungul anilor ’80, viața de zi cu zi a românilor devenise tot mai greu de suportat, iar debutul lui 1989 nu părea să anunțe nimic bun: frigul, foamea și frica domneau suveran. Și, într-adevăr, până la mijlocul lui decembrie, deznădejdea românilor avea să atingă cote maxime. Lichidarea datoriei externe, cauza unor teribile privațiuni pentru populație, dar motiv de mare fală pentru regimul Ceaușescu în aprilie ‘89, nu a îmbunătățit cu nimic situația materială a românilor. Conflictul tot mai vădit dintre Ceaușescu și reformatorul lider sovietic Gorbaciov îi priva pe români chiar și de șansa unei relaxări venite, culmea, de la Moscova.
Realegerea lui Ceaușescu la congresul XIV din noiembrie, precedată de o campanie propagandistică de-a dreptul obscenă în raport cu jalnica stare reală a României, părea să indice că resursele puterii absolute a regimului comunist sunt inepuizabile. Deznădejdea era cu atât mai acută, cu cât înghețul din România contrasta mai puternic ca niciodată cu dezghețul politic din celelalte țări est-europene.
Dar nu toți românii s-au lăsat copleșiți de disperare sau frică. 1989 a fost anul cu cele mai numeroase proteste împotriva regimului – ale intelectualilor disidenți, dar nu numai – și avea să-și găsească rezolvarea explozivă în ultimele două săptămâni din decembrie. La doar a lună de la realegerea sa în fruntea regimului comunist “ca expresie unanimă a dragostei fierbinți și a profundei recunoștințe e întregului popor”, Ceaușescu era pus la zid și împușcat. (Sursa)
„A fost o revoluție, o explozie populară și în momentul când a sosit în gară trenul revoluției, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoșteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren și am pus mâna pe putere.” – Silviu Brucan
…o porcarie!