„U” Cluj, o legendă adevărată

„U” Cluj, o legendă adevărată este un film documentar care prezintă istoria unuia din cele mai iubite cluburi de fotbal din România, Universitatea Cluj. De-a lungul filmului, iubitorii sportului rege pot afla cum s-a înfiinţat această echipă, cum a ales să se refugieze la Sibiu în timpul celui de-al doilea război mondial, după ce Clujul a fost cedat Ungariei horthyste, precum şi cum a fost cucerit singurul trofeu din vitrină, Cupa României, în 1965. Filmul e presărat cu imagini de epocă, ce dau un farmec aparte întregii povești. Documentarul a fost realizat în anul 2008 de suporterii clubului, prin eforturi proprii.

Clubul „U” Cluj a fost înființat în septembrie 1919 de către Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Fiind semnul distinctiv al studenților clujeni, „șepcile roșii” a devenit numele de alint al echipei. Din 1932 până în prezent, a participat fără întrerupere la toate edițiile campionatului românesc de fotbal. Culorile clubului, alb și negru, au fost alese de Mihai Tripa și Andrei Suciu, studenții care au achiziționat primul echipament pentru echipă. Încă de la înființare, „U” Cluj și-a desfășurat meciurile de acasă pe stadionul din parcul central al orașului. A făcut excepție doar perioada 1940-1945, când clubul s-a mutat la Sibiu din cauza Dictatului de la Viena. Clubul are numeroși suporteri și este în rivalitate cu cealaltă echipă a orașului, CFR Cluj.

Vezi și:

  • Viața lui Nicolae Dobrin – film documentar despre unul dintre cei mai mari atleți români, un maestru al driblingului şi al fentei, un model în executarea paselor şi a loviturilor libere, ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României.
9.02

9.02/10 din 51 voturi

Filme similare

3 comentarii la „„U” Cluj, o legendă adevărată”

Lasă un comentariu