Un miracol pe orbită – Telescopul Hubble

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 8.1/10 (25 voturi)

Te-ar putea interesa

Descrierea filmului

Transportat şi plasat pe orbita Pământului de o rachetă spaţială în 1990, Telescopul Spaţial Hubble este unul din cele mai mari şi mai versatile telescoape aflate în spaţiu. Numit după astronomul Edwin Hubble, telescopul a fost construit de agenţia spaţială americană NASA, cu ajutorul Agenţiei Spaţiale Europene.

Hubble este singurul telescop spaţial proiectat să fie întreţinut de către astronauţi. Între 1993 şi 2002, au avut loc patru misiuni de reparare, upgradare şi înlocuire a sistemelor telescopului, iar o a cincea misiune a fost anulată pe motive de siguranţă după dezastrul navetei Columbia. O ultimă misiune a avut loc mai târziu, în 2009, iar telescopul ar trebui să funcţioneze la parametri normali cel puţin până în 2014.

Acest film documentar face o călătorie în timp şi spune povestea telescopului, de la momentul în care s-a născut ideea lui şi până la  clipa în care a devenit o realitate. Filmul prezintă şi imagini din spaţiu surprinse de Hubble, dar şi interviuri cu specialişti care au contribuit la proiectarea şi construirea lui.

Mai multe documentare

Alegerea este a noastră

Alegerea este a noastră prezintă concepțiile despre lume ale unor vizionari care se întreabă cum ar fi dacă am folosi știința și tehnologia în beneficiul oamenilor și al naturii. De-a...
VN:F [1.9.22_1171]
8.6

Universul lui Hawking – Alchimia cosmică

Stephen Hawking's Universe este un documentar despre astronomie realizat în 1997 pentru postul TV PBS. Narat și conceput de savantul și fizicianul Stephen Hawking, documentarulare șase episoade în care descoperim...
VN:F [1.9.22_1171]
5.8

A doua venire a științei

Brian O'Leary este astrofizician și a fost primul astronaut ales în 1967 să zboare spre Marte, înainte ca misiunea cu echipaj uman să fie anulată de NASA. Are un doctorat...
VN:F [1.9.22_1171]
7.1

Ce naiba știm cu adevărat?

Acest film documentar a fost difuzat pentru prima dată în 2004, în Washington, dar a ajuns la scurt timp după aceea pe locul cinci în topul celor mai urmărite filme...
VN:F [1.9.22_1171]
7.5

Porțile de Fier

Privind apele învolburate ale Dunării, este ușor de înțeles fascinația pentru cel mai spectaculos fluviu al Europei. De-a lungul timpului au existat încercări de a-i supune forța. Construirea hidrocentralei de...
VN:F [1.9.22_1171]
9.3
  • Vladoneatwork

    salut! poate cineva sa-mi spuna si mie ce se intampla? toate documentarele la care ma uit se opresc cu cateva minute inainte de final – in fiecare zi. stiu ca „daca nu merge azi, poate merge maine”, insa asta nu e o  solutie deloc. ma poate ajuta cineva cu niste rezolvari, va rog???

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
    • Cel mai probabil este vorba de viteza conexiunii la Internet, filmele nu apuca sa se incarce. Filmele merg si nu a mai sesizat nimeni o problema asemanatoare

      VA:F [1.9.22_1171]
       Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Pingback: Super colectie de documentare BBC free! | cristytepes – Cristian The Impaler()

  • Pingback: Sa va fie de folos!!! « DanielGaucan's Blog()

  • Ionita Ionut

    frate …… toate filmele de pe acet site se vad de parca sunt filmate cu telefonul mobil direct de la televizor ……..eu tot nu inteleg cum puteti sa postati asa ceva de site !!!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Pingback: Colectie de documentare BBC free! – Miere si plante()