Enigma Transfăgărășanului

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 8.2/10 (53 voturi)

Te-ar putea interesa

Descrierea filmului

Enigma TransfagarasanuluiTransfăgărășanul a fost construit între anii 1970 și 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu și, față de alte construcții impresionante la baza cărora a stat decizia pur grandomană a defunctului șef comunist de stat, drumul, care străbate Munții Făgăraș de la nord la sud, pe o distanță de 90 de kilometri, a avut scop strategic. Pentru că în 1968 Cehoslovacia fusese invadată de Uniunea Sovietică, Nicolae Ceaușescu se aștepta ca și România să pățească acest lucru, așa că, în eventualitatea acestui eveniment, dorea ca trupele militare să poată înainta cu rapiditate spre nord.

Drumul face legătura între orașele Sibiu și Pitești și străbate cele mai înalte secțiuni ale Munților Carpați, adică cele aflate între cel mai înalt vârf, Moldoveanu și următorul cel mai înalt, Negoiu. Construcția a fost realizată cu multe sacrificii umane. Dacă statisticile oficiale vorbesc de numai 40 de militari morți, cele neoficiale indică mii de victime. Unul dintre muncitorii care au luat parte la construcție spune că numai la realizarea tunelului s-au pierdut 400 de vieți.

Nicolae Mazilu fost ofițer genist, comandantul trupelor care au participat la construirea unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri montane europene: Transfăgărășan. După trecerea în rezervă, a scris mai multe cărți de beletristică și de specialitate, fiind una dintre legendele vii ale geniștilor. Filmul documentar Enigma Transfăgărășanului a fost realizat de Studioul de televiziune al armatei și reface traseul construirii părții dinspre Sibiu către Bâlea Lac.

Pentru realizarea drumului s-au folosit 6 milioane de kilograme de dinamită. Transfăgărășanul este drumul din Romania cu cele mai multe tunele, cinci la număr, și cele mai multe viaducte. Aproape de punctul său cel mai înalt, Bâlea Lac, drumul trece prin cel mai lung tunel din țară, de 884 de metri.

Drumul pe Transfăgărășan se termină la Bâlea Lac. Pe drum mai poți vedea cascada Bâlea și cetatea Poenari, rezidența de facto a lui Vlad Țepeș, aproape de Curtea de Argeș. Cea mai spectaculoasă priveliște se află în partea de nord și acolo este și drumul pe care s-au plimbat băieții de la Top Gear în septembrie 2009. Episodul despre România a aparut la TV pe 15 noiembrie 2009 și Jeremy Clarkson a spus atunci că Transfăgărășanul este cel mai spectaculos drum din lume. (Sursa: Bogdan Tîrziu)

Mai multe documentare

Universul lui Hawking – A vedea este a crede

Acest documentar, cu tilul orginial „Seeing is Believing”, este prima parte a seriei „Stephen Hawking's Universe” (Prin univers cu Stephen Hawking), un film documentar despre astronomie realizat în 1997 pentru...
VN:F [1.9.22_1171]
7.2

Țesătura universului – Ce este spațiul?

Filmul documentar Țesătura universului - Ce este spațiul? este excepțional atât din punctul de vedere al expunerii clare a informațiilor, cât și din punctul de vedere al modului în care...
VN:F [1.9.22_1171]
7.7

Miracolul din celulă – Dovada biochimică a creației

În cei 150 de ani care au trecut de la Charles Darwin, știința și tehnologia au făcut pași uriași pe calea cunoașterii. Cercetătorii au descoperit structura celulei. Au aflat cu...
VN:F [1.9.22_1171]
7.4

Dacă Luna nu ar fi existat

Fără Lună, oamenii nu ar fi existat. Viața, dacă prin absurd ar fi fost posibilă, s-ar afla acum în primele etape de evoluție. Zilele ar dura patru ore, vântul ar...
VN:F [1.9.22_1171]
7.5

Paradoxul lui Hawking

Stephen Hawking este, probabil, cel mai cunoscut om de știință de pe planetă. Cărțile sale de știință, Universul într-o coajă de nucă și O scurtă istorie a timpului, au făcut senzație încă...
VN:F [1.9.22_1171]
6.8
  • Dumitru

    Este un drum deosebit. Am lucrat si eu, ca vanator de munte in termen, intre 5 septembrie si 9 decembrie 1971. Am reusit sa trec din nou pe transfagarasan la mai mult de 10 ani de la inaugurarea lui. Se pot spune multe despre modul in care s-a lucrat, conditii, victime etc. Ce spune Domnul General Mazilu in film este adevarat. Eu am lucrat in aria de responsabilitate a maiorului Soare. Un Mare om. Maiorul Soare comanda trupele de geniu care lucrau la drum. Noi, vanatorii de munte, eram sub dubla comanda. Pentru cei care vad documentarul si poate citesc acest comentariu, voi spune unele lucruri uitate sau ignorate cu sau fara intentie. In cele 3 luni cat am lucrat, am avut un singur accidentat, Dan Victor din Cernisoara, Valcea, care si-a pierdut ambele picioare. A supravietuit, s-a casatorit si avea 3 copii. Este posibil sa fie mai multe victime in anumite puncte ale drumului, in alte perioade si pe alte tronsoane pe care s-a lucrat la altitudine peste 1700 m. Am reusit sa construim un zid de sprijin in 8 zile, de la nivelul fundatiei in sus ( 10 militari). Dimensiunile zidului: 23 m lungime, 3,30 m inaltime, grosimea zidului la nivelul fundatiei- 2m, grosimea zidului la partea de sus 0,9 m. Piatra de constructie si betonul erau aduse de alte grupe de militari cu masini. Constructia acestui zid intr-un timp cat mai scurt ar fi permis continuarea lucrarilor pe alte tronsoane de drum situate mai sus pe versant. Timpul era nefavorabil prin excelenta-din 6 zile de lucru, in 5 dintre acestea ploua, era lapovita sau ningea. O singura zi pe saptamana era luminoasa, uneori insorita. Pentru cunoscatori, constructia zidului in acel timp de 8 zile este ceva aproape imposibil. Piatra de constructie folosita era de diferite dimensiuni, fiind nevoie de participarea a 2-3 militari pentru ridicarea lor pe zid. Pentru fata zidului se alegeau pietrele care aveau o fata neteda. Mesterul civil care raspundea de lucrare era batranul Zalmar, un sas foarte de treaba. Echipa ,mai avea si doi zidari, militari in termen, din zona Corabia. Pentru a stimula militarii care lucrau la zid, ni s-a promis ca daca terminam lucrarea in 10 zile, vor primi toti soldatii din echipa permisie. Pentru permisie, militarii au depasit orice limite si s-a reusit terminarea zidului in 8 zile. Maiorul Soare s-a tinut de cuvant si a reusit sa obtina aprobarea gen. Mazilu pentru permisia noastra. Pot sa spun ca eram dotati cu doua randuri de echipament, hrana era consistenta, iar noi stiam ca Nicolae Ceausescu refuzase ca Transfagarasanul sa-i poarte numele, tocmai din cauza ca au fost multe sacrificii umane pentru construirea lui.

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Luci

    Sonorul este foarte prost, comentariul cu sonor slab si muzica f tare

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Manole-constructorul

    Oare când indivizi te teapa acestui Bogdan Târziu vor înțelege sa nu mai cada-n fund când ne dau niște străini atenție. Ce mare scofala acei britanici prostănaci!? Ce tot se da apa la moara facturii cu Vlad Tepes?
    Au fost victime dar ignoranti rauvoitori le folosesc pentru blamarea romanilor. Oare de ce nu fac la fel americanii cu barajul Hoover sau cu canalul Panama etc. Acolo au fost cu mult mai multe victime.
    Bravo celor ce au construit drumul si celor care au avut forța financiară si inteligenta sa-l facă. Azi se mai poate face așa ceva cu ignorantii aceștia batjocoritori? Numaidecât aduc pușlamalele din SUA sau Spania si își vând si sufletul din ei. Scarbe obraznice cu romanii si slugi libidinoase cu strainii.

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)